Always Outnumbered, Never Outgunned

---

Beat me, hate me
You can never break me
Will me, thrill me
You can never kill me
Michael Jackson

Doresc să cer scuze pentru faptul că nu am mai dat nici un semn de viaţă timp de mai mult de un an. A avut loc o serie de întâmplări nefericite, despre care voi pomeni în continuare.

În luna ianuarie 2008, imediat după ce cele câteva comunităţi anime din România au aflat ce am de spus, s-a pornit un adevarat război impotriva mea. Din nefericire, cineva a reuşit să-mi afle parola contului Google şi să-mi spargă contul de pe Blogger. Vina, desigur, îmi aparţine în totalitate; ar fi trebuit să fiu mai precaut şi să-mi aleg o parolă mai solidă. Oricum, această persoană a căpătat în scurt timp accesul la toate blogurile mele (în numar de trei), printre care şi acesta. Pe celelalte două, unul cu poze şi impresii de călătorie şi celălalt cu însemnări personale le-a şters pur şi simplu.

Acest blog a devenit, sub controlul acestei personalităţi odioase, o bataie de joc. Poate unii îşi aduc aminte cum pe prima pagină au apărut imagini pornografice şi/sau aparent fără sens, cu texte în limba engleză etc. Bineînţeles, de atunci până acum am avut ocazia să mă documentez şi să aflu care era adevaratul înţeles al acelor imagini (voi vorbi în detaliu despre ele la vremea potrivită, veţi vedea cum totul se leagă). Zeci de comentarii care-mi dădeau dreptate nu au fost aprobate, apoi au dispărut pentru totdeauna; au rămas în loc doar cele care conveneau detractorilor mei, cele care mă acuză pe nedrept că sunt neinformat, cele care mă ameninţă şi cele care mă înjură ca la uşa cortului. Identitatea mea virtuală a fost în totalitate compromisă. Acelaşi cont Google a fost folosit şi pentru autentificare la serviciul GMail; aici mii de mesaje datând încă din 2004 mi-au fost şterse fără milă - conturi pe diverse site-uri, parole, mesaje personale, facturi de la plăţi online au dispărut cu desăvârşire, nu înainte de a fi copiate parolele şi folosite.

În tot acest timp am fost legat de mâini şi de picioare; am fost nevoit să asist pasiv la nenorocirea care mi s-a întâmplat. Într-o epocă în care identitatea noastră este atât de strâns legată de internet, furtul de identitate este o crimă cu consecinţe greu sau imposibil de reparat, aşa cum am învăţat pe pielea mea. Un an de zile am fost forţat să-mi urmăresc paşii în trecut, să reconstitui conturi peste conturi, să trimit informaţii personale la Blizzard, Hostgator, Namecheap, Valve, ING, Servage, BRD, Google, Amazon, Yahoo!, Stardock, Paypal, okazii.ro şi nenumărate alte firme cu prezenţă online cu care am avut de-a face. Mare parte din conturile electronice pe care le-am avut mi-au fost returnate, odată ce am putut confirma că sunt posesorul lor de drept. Unele au fost pierdute pentru totdeauna.

Cert este că toată această aventură m-a costat timp, benzină, nervi, bani, resurse. Numai pe facturile de telefon am cheltuit o avere, inclusiv pentru convorbiri internaţionale. Nu doresc nimănui să treacă prin aşa ceva; cine crede că furtul de identitate este o joacă se înşală amarnic. Chiar dacă este ceva ce are loc într-un mediu virtual, consecinţele sunt cât se poate de reale şi de palpabile pentru cei afectaţi.

Cu cei de la Google (cărora vreau să le mulţumesc pentru profesionalismul de care au dat dovadă) am colaborat foarte bine şi mi-am recăpătat accesul la Blogger, Youtube, GMail şi alte site-uri din portofoliul lor acum o lună, cu acelaşi cont pe care-l foloseam înainte. Mesajele din GMail, însă, sunt definitiv pierdute. Cel mai ironic este că ce-am scris pe acest blog este, în mare parte, aici. Oricum, aveam copii locale în calculatorul de acasă pentru toate articolele, aşa că ştergerea lor n-ar fi însemnat pierderea lor definitivă. Am hotărât ca voi lăsa comentariile existente aşa cum le-a lăsat cel care mi-a spart blogul, ca mostră de răutate umană. Şi toate acestea pentru că am îndrăznit să vorbesc, să iau atitudine...

Acum sunt Stan Păţitul şi am certitudinea că ceva similar nu mi se va mai întâmpla. Am luat toate măsurile de precauţie şi chiar dacă prin absurd cineva mi-ar compromite iar identitatea ştiu ce-am de făcut, pentru că am trecut deja prin toate astea.

Regretele sunt acum în spatele meu. Existenţa mea a reintrat pe un făgaş normal de ceva timp şi sunt gata să mă reapuc de micile mele pasiuni, cum ar fi călătoriile, fotografia şi, de ce nu, chiar şi acest weblog.

Multe s-au întâmplat într-un an şi jumătate. Comunitatea anime din România a crescut considerabil, dar media de vârstă a scăzut vertiginos şi îngrijorător. Dacă acum câţiva ani doar o mână de adulţi întârziaţi mintal (20-30 de ani) aveau un site pe go.ro, unde-şi discutau obsesia pentru desenele animate de origine niponă, pornografice şi pline de violenţă grafică, acum avem zeci de forumuri româneşti unde sute de copii necopţi cad pradă moravurilor şi tentaţiilor nesănătoase. Un adevărat atentat la educaţia tinerilor are loc. Posturile româneşti de anime încurajează direct această desfăşurare a evenimentelor, forumurile lor fiind printre cele mai populate.

Este timpul să pun din nou piciorul în prag şi să-mi exercit dreptul la liberă exprimare. Este timpul să-mi fac iar datoria şi să informez pe cei ce au urechi să asculte; un părinte informat corect este un părinte care poate lua decizii corecte. Am revenit şi sunt mai apt ca niciodată să fac faţă provocărilor. Lupta abia începe!