O, tu, dulce autodistrugere!

---

De ceva timp a luat fiinţă în ţara noastră dragă un „hobby” aparent inofensiv: lumea se uită la anime.

Pentru cine nu ştie, anime este denumirea folosită de „fani” pentru filmele şi serialele de animaţie ce originează în Japonia.

În afară de ţara unde se produc, unde audienţele pentru acest tip de producţii sunt compuse din copii şi cel mult adolescenţi la început de pubertate, un număr însemnat de oameni la nivel mondial susţin că gustă acest tip de divertisment, cu predilecţie în societăţile cu o cultură vestică, occidentală.

Cu timpul, în jurul acestei „comunităţi” s-au creat adevărate isterii, campanii masive de marketing, convenţii unde se proiectează anime şi au loc concursuri de costumaţie etc. Odată cu apariţia internetului am asistat la o globalizare continuă a fenomenului, nucleele locale şi naţionale de „fani” având la dispoziţie mijloace rapide pentru obţinerea de copii piratate ale serialelor ce rulează la televiziunile japoneze. Episoadele sunt disponibile pe internet la câteva ore după difuzarea lor la televiziune, nu înainte de a fi prelucrate de aşa-numitele grupuri (în practică, cei care traduc, editează, comprimă şi distribuie episoadele).

Tot ascensiunea internetului a permis deschiderea unor liste de discuţii unde majoritatea membrilor se autodeclară „fani anime”. Aici se disecă ultimele episoade din serialul preferat, se rezolvă dispute între susţinătorii unui personaj şi cei ai altuia, se planifică convenţii şi întâlniri, se fac shimburi de suporturi media ş.a.m.d. România cunoaşte şi ea o expansiune a fenomenului, în special on-line, pe saituri specializate ce organizează întâlniri periodice.

Problema gravă este că o mare parte din persoanele ce se declară „fani anime” sunt adulte. Este de ajuns să urmăriţi un episod din Dragon Ball Z, un serial foarte popular în rândul copiilor, după care să asistaţi la o întâlnire sau convenţie a acestor „fani”.

Dacă sunteţi părinte, v-aţi lăsa copilul în compania unor adulţi care:

• au vârste între 20-30 de ani, dar petrec ore în şir urmărind desene animate pentru copii sau jucându-se jocuri pe calculator;
• au probleme evidente de integrare socială;
• au un stil de viaţă mizer;
• se rezumă la a ieşi din casă doar pentru necesităţi de bază pentru ei, cum ar fi:
  
• tutun;
• mâncare semipreparată;
• cola;
• DVD-blank-uri;
  
• glorifică lipsa stimei de sine de care dau dovadă;
• asistă la astfel de întâlniri cu oameni cu aceleaşi probleme ca şi ei pentru a-şi menţine în continuare iluzia unei vieţi sociale normale?

Eu unul nu.

Pericolul pe care îl reprezintă aceşti oameni pentru dezvoltarea copiilor noştri nu poate fi negat. Influenţa lor nocivă este o realitate. După cum se ştie, la vârsta adolescenţei suntem foarte vulnerabili şi influenţabili. Este de ajuns ca într-o criză de identitate specifică vârstei, copilul dumneavoastră să ia contact cu mirajul oferit de aceste comunităţi: „o viaţă socială”, „prieteni”, „un hobby” şi, mai presus de toate, apartenenţa la un grup, acest deziderat major al pubertăţii.

Toate acestea au fost posibile prin apariţia anime, acest liant pentru oameni nerealizaţi din punct de vedere socio-psihologic.

Pe acest blog veţi găsi articole şi analize ale acestui fenomen şi sfaturi pentru a vă proteja copilul de pericolul pe care îl reprezintă anime.

Autorul este o persoană care a cunoscut îndeaproape fenomenul şi mulţi dintre exponenţii „de vârf” ai „comunităţii anime” din Romania.

Să fie într-un ceas bun!