Ce este anime?

---

Odată stabilit scopul acestui weblog, haideţi să analizăm împreună câteva caracteristici ale anime.

Filmul de animaţie este îndrăgit de persoane de toate vârstele. Milioane de copii se bucură anual la ultimele producţii Disney şi tot atâţia adulţi gustă umorul din South Park, The Simpsons sau Robot Chicken. Filmul de animaţie se întînde pe o pleiadă de genuri pentru o varietate şi mai mare de gusturi şi vârste.

Animaţia japoneză este populară printre copiii niponi, în Japonia existând posturi de televiziune ce difuzează exclusiv aşa ceva. Popularitatea acestor producţii a făcut ca ele să fie importate în Statele Unite şi Europa, însă odată ajunse acolo a avut loc ceea ce numim „şoc cultural”. Valorile şi moravurile japoneze sunt substanţial diferite de cele vestice, acest lucru regăsindu-se şi în animaţia niponă.

Prin anii optzeci, când televiziunile americane au început să difuzeze anime, mulţi părinţi ignoranţi au fost luaţi prin surprindere de cantităţile excesive de violenţă şi sexualitate prezente în ceea ce ar fi trebuit să fie seriale destinate copiilor.

După aceste evenimente, televiziunile au hotărât să cenzureze aceste seriale şi să le clasifice pe categorii de vârstă, pentru a fi mai puţin nocive şi mai uşor de identificat de către părinţii preocupaţi de obiceiurile de vizionare ale copiilor lor.

Diferenţa majoră între ce este permis într-o producţie pentru copii în Japonia şi Statele Unite este creată de ruptura existentă între doua civilizaţii care au evoluat diferit, unde tabuurile sunt specifice culturii din care fac parte, unde educaţia şi stilul de viaţă sunt fundamental diferite.

Totuşi, chiar şi cu aplicarea cenzurii, animaţia japoneză rămâne plină de violenţă verbală, violenţă în scopuri comedice, decolteuri generoase, nuditate de dragul nudităţii, aluzii sexuale şi cadre subliminale în care lenjeria intimă a protagonistelor este la vedere. Artiştii niponi nu se dau înapoi când vine vorba de corpul feminin, încercând să ofere detalii subtile fără alt scop decât acela de a capta atenţia băieţilor aflaţi la vârsta la care încep să-şi pună intrebări.

O altă proprietate a anime este aceea de a crea acţiune în lumi cu totul şi cu totul fantastice: alte planete, Pământul undeva în viitor, tărâmuri care nu există ş.a.m.d. Chiar şi în cazul în care acţiunea are loc în timpul şi zilele noastre, există şanse foarte mari ca cel puţin unul din personaje să aibă origini nepământene, puteri supranaturale, capacităţi anormale etc.

Când ne uităm la Disney, totul e clar: nu există nici un dubiu că ne aflăm într-o lume fantastică, nu se încearcă nici un moment împletirea actualităţii de zi cu zi cu fantezia. Pus şi simplu suntem într-o poveste şi cunoaştem asta de la bun început.

În anime, avem parte de cele mai multe ori de personaje normale care descoperă că „au ceva special”, fie abilităţi paranormale, fie sunt maşini de ucis, etc. Mai rău, aceste personaje sunt foarte tinere, de obicei în primele clase de liceu (de fapt, un procent covârşitor de anime are cel puţin un personaj în liceu sau se desfăşoară în liceu).

Dorinţa de identificare cu personajul fantastic este cu atât mai mare în mintea copilului care priveşte anime, cu cât are toate motivele de mai sus să o facă.

În acest punct poate vă întrebaţi: ei bine, şi ce e rău în asta? Dacă sunteţi un părinte responsabil şi vegheaţi asupra a ce vizionează copilul dumneavoastră, oferindu-i în acelaşi timp suportul necesar pentru a înţelege ce consecinţe ar avea acţiunile personajelor în viaţa reală şi accentuând faptul că ceea ce priveşte este pură fantezie, atunci nu este nimic în neregulă.

Dacă, însă, vă lăsaţi copilul nesupravegheat în faţa televizorului ore sau zile în şir, fără a vă face timp pentru a discuta cu el despre ce urmăreşte zi de zi, comiteţi o greşală cu repecusiuni în viitor.

În România de astăzi este foarte uşor pentru cine doreşte să urmărească anime. Avem deja un post care difuzează în exclusivitate aşa ceva, anume Animax. Dar mai presus de toate, înternetul face ca disponibilitatea acestor seriale să fie foarte ridicată, existând persoane adulte care urmăresc anime şi se preocupă cu răspândirea lor. Dacă aveţi un copil de vârstă adolescentă, eventual băiat, ar trebui să faceţi tot posibilul pentru a-i limita accesul la resursele de anime. Nu numai că pe internet episoadele se găsesc necenzurate, dar mai există ceea ce se numeşte hentai: imaginaţi-vă un desen animat unde personajele fac sex explicit, comit nenumărate perversiuni sexuale, totul atent prelucrat pentru o audienţă adultă, la degetul mic al fiului/fiicei dumneavoastră - şi necesită doar cunoştinţe de bază în operarea calculatorului!

Studiile arată că cea mai mare parte a consumatorilor de hentai nu sunt persoanele de peste 18 ani, ci adolescenţii sub această vârstă. Stârniţi de scenele cu conţinut erotic aparent inofensive, dar atent plasate de echipe de profesionişti în manipulare subliminală, tinerii vlăstari ai patriei vor mai mult. Iar la o aruncătură de băţ, pe internet, se găsesc mii şi mii de materiale unde Sailor Moon nu-şi mai arată subtil chiloţeii, ci face sex în adevăratul sens al cuvântului, în cele mai neimaginabile moduri cu putinţă. Dar despre hentai şi ororile sale vom avea o discuţie ulterioară.

Ca să vă faceţi o idee despre omniprezenţa violenţei în anime, încercaţi să urmăriţi măcar genericul şi scena de deschidere din popularul serial Elfen Lied, cu avertizările de rigoare, pentru cei cu un stomac slab:

Vă mărturisesc că după ce am văzut aşa ceva, faptul că un personaj era complet dezbrăcat mi s-a părut cel mai lipsit de importanţă lucru din lume. Au trebuit ani şi ani de „rafinament” pentru ca aceste desene animate să ajungă la un asemenea nivel. Au trebuit să treacă ani şi ani în care producătorii au manipulat cererea astfel încât nivelul de violenţă să ajungă unde a ajuns astazi.

Violenţă, pornografie, o lume fantastică în care se poate fugi de realitate. Asta e tot ceea ce această mişcare pe care unii o numesc artă (blasfemiind tot ce e moral şi social acceptabil) are de oferit copiilor dumneavoastră.

Pe internet nu există CNA. Nimeni în afară de dumneavoastră nu vă poate proteja copilul. Nu credeţi că a devenit timpul să luaţi atitudine?